Selecționerul Franței, Laurent Blanc, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că naționala României, adversara din acest week-end din preliminariile Euro-2012, poate să fie sigură că francezilor nu le este teamă de ea, după cum nici românii nu se tem de această rivală din grupa D.
„Trebuie să pregătim meciul cu România în cel mai bun mod posibil. Am citit că românilor nu le este teamă de francezi, să fie siguri că nici Franței nu îi este teamă de români. Îi respectăm și vom da totul pentru a câștiga. Cred că românii vor face același lucru. Cu siguranță Bosnia este cea mai completă echipă din grupă. În acest gen de competiție este mai bine să ai un sistem performant. Cu excepția partidelor împotriva unor adversari slabi. Și nu este cazul României”, a spus Blanc, informează sports.fr.
Laurent Blanc a precizat că jucătorul Abou Diaby, care s-a accidentat la gleznă la sfârșitul săptămânii trecute, se simte mult mai bine. „Aveam semne mari de întrebare ieri (n.r. – joi) în privința participării sale la meciul de sâmbătă. În această seară vom încerca să îl integrăm într-un antrenament complet. Însă de ieri suntem puțin mai optimiști în vederea meciului de sâmbătă și a celui de marți. Este o veste bună. V-ați îngrijorat prea repede pentru Alou (n.r. – Diarra, care a resimțit o durere la piciorul drept miercuri dimineață). Urmează să se confirme acest lucru, dar participarea sa la cele două meciuri este aproape certă. Sunt mai optimist în privința lui Alou decât în a lui Abou”, a explicat selecționerul Franței.
În ceea ce privește o eventuală asociere a celor doi conducători de joc Yoann Gourcuff și Samir Nasri la meciul cu România, menționată zilele trecute de AFP, Laurent Blanc a afirmat că i s-au atribuit de către presă intenții care nu sunt ale sale: „Mi-ați atribuit intenții care nu erau ale mele, care erau ale voastre. Aștept să văd dacă am tot lotul la dispoziție. Încă de la începutul pregătirii am idei pe care nu le-am împărtășit. Vom vedea mâine echipa. Voi încerca să compun cel mai bun «11» posibil pentru a învinge România”.
Blanc a declarat că Florent Malouda are șanse să fie căpitanul naționalei Franței. „Este posibil să fie căpitanul echipei. El se numără printre jucătorii pentru care există mai multe certitudini decât în cazul altora. Este printre cei mai vechi jucători din această echipă a Franței, dintre cei cu experiența cea mai mare și e titular la o mare echipă europeană (n.r. – Chelsea). Încercăm să găsim un nucleu pentru această echipă, iar Florent face parte din acesta”, a adăugat tehnicianul.
Meciul Franța-România va avea loc sâmbătă, de la ora 22.00, în grupa D de calificare la Euro-2012, și va fi transmis în direct de Pro TV și pe www.sport.ro. Cu două zile înaintea partidei, fotbalistul echipei AS Monaco, Daniel Niculae, a declarat, într-un interviu acordat cotidianului L’Equipe, că naționala României își respectă adversarele, dar nu se teme de nimeni.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER